Articol scris de Radu Romaniuc si preluat (cu permisiune de sot...) de pe The Romaniuc Files.
Este 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. In 1918 Transilvania s-a unit cu Moldova si Tara Romaneasca, in sfarsit. Regele dac Burebista a incercat sa ne uneasca in secolul 1 ien, si Mihai Viteazul a incercat din nou intre 1599 si 1600. Ne-a trebuit ceva timp pana sa reusim, nu?
Tara noastra este taramul primilor Europeni: ramasitele umane vechi de 45.000 de ani gasite in Pestera cu Oase sunt atribuite membrilor primei populatii umane ce s-a stabilit in Europa. Nu incerc sa promovez cumva Protocronismul, pur si simplu citez o lucrare antropologica ce poate fi citita online aici.
In sfarsit, iata marturisirea mea: iubesc sa traiesc aici.
Da, am criticat, m-am plans si am ironizat ceea ce eu vad ca defecte ale Romaniei mele si ale Romanilor mei; am credinta ca aceasta este parte a datoriei mele de intelectual. Dar sunt indragostit de acest loc, de felul in care miroase aerul, the transluciditatea speciala a luminii de dimineata, si de uimitoarea, complicata, calda, melodica, intraductibila limba pe care Romanii o vorbesc in jurul meu.
Si nu pot sa ignor aceste lucruri si sa sper ca, vreodata, o sa pot duce o viata implinita si fericita in alta parte pe lume. Stiu ca si Oana simte tot asa pentru ca, oricand avem vreun necaz, imi spune, "Macar nu trebuie sa plecam din tara."
Poate ca intr-o zi va trebui sa plecam, sa incercam sa ne croim viata in vreun loc pe lume unde sunt banii mai verzi, dar acum, de acest Intai Decembrie, suntem inca aici.
Si ne place la nebunie.
No comments:
Post a Comment