Bun, inteleg ca au facut unii un scurt-metraj despre un copil care canta manele. Cum ajunge el sa cante manele. Se cheama “Muzica in sange.” Probabil o fi si cu vampiri, de aia. Ma rog, nu vreau sa ma apuc de intrebari de genul, de ce au ales un copil care canta pe nas ca un greiere bolnav, si ce cauta acolo saracul Andi Vasluianu. Am o alta problema acum, si anume felul in care regizorul filmului se exprima in interviu. Hopa. Baiatul asta a terminat o facultate... de regie de film? Hai, ca te mai incurci in cuvinte, mai faci o greseala, emotie in fata camerei, toate astea sunt de inteles. Ideile emise insa de tanarul talentat sunt... priceless:
La 1:54 (dupa ce reportera a adus in discutie o modesta comparatie cu Slumdog Millionaire!):
“Povestea cu Lele este... e mai speciala ca se intampla ca-n film... aproape... stii?”
La 3:42 omul se exprima in ceea ce priveste lucrul cu actorul:
“Aaa, pai cu Lele am avut, aaa, urmatoarea problema: era prea bun. Si-atunci, aaaa, anumite scene cheie, d-astea, stii, unde trebuia sa cante si-asa, le-am facut foarte tarziu, noaptea am filmat, cand era praf. Cred c-adormise pe la un moment dat p-acolo si trebuia sa-l trezesc. Si... de-abia atunci am putut sa scot, aaa, caracteru' din... adica, aaa, cum ar fi, personaju' sa fie mai real, asa, stii? Ca daca nu e... foarte sclipitor...”
Bai. Va rog eu, spuneti-mi ca baiatul asta nu a terminat facultatea de film. Ca nu a terminat orice facultate. Sau liceul. Nu e asa ca e inca la scoala primara?