Odata ca niciodata, Aricel s-a hotarat sa isi deschida o afacere. Si-a anuntat familia ca vrea sa isi deschida o ferma de muste, pe care sa le recolteze din Marea Groapa De Cacat de la marginea lumii. Mama Maricica nu a fost deloc multumita de ideea fiului ei. In primul rand, a zis ea, aricii nu se ocupa de afaceri. Asta ar fi aiurea, a spus Mama Maricica intregii familii, sa se apuce aricii de afaceri, oierii de fotbal si marinarii de politica. In al doilea rand, vanatoarea de muste prin cacat nu parea a fi o activitate profitabila, cu atat mai putin igienica. Tata Taricicu, pe de alta parte, care tocmai fusese avansat in functia de Ministru Responsabil Pentru Caderea Frunzelor De Sus In Jos, dupa ce trimisese o anonima cu dosarul de turnator al fostului ministru, era de parere ca tocmai scormonitul in cacat e calea progresului.
Dupa ce Tata Taricicu a reusit sa o convinga pe Mama Maricica sa il lase pe Aricel sa se faca multimiliardar, le-a zis ca el are treaba, trebuie sa se plimbe prin padure sa se asigure ca frunzele cad corect, asa ca Mama Maricica trebuie sa il ajute pe tanarul intreprinzator, deci sa se duca cu el la MGDC.
Dupa un drum teribil de intortocheat, pe parcursul caruia Mama Maricica si Aricel nu s-au intalnit cu nimeni care sa ii sfatuiasca (in afara de mine, care le-am spus sa o tina tot asa), cei doi au ajuns la MGDC. Acolo era mai putin cacat decat se asteptau, iar mirosul de cacat nu era foarte puternic, asta pentru ca atat cacatul cat si mirosul erau acoperite de un strat gros si balos produs din restul gunoaielor de pe lume.
Fara sa stea pe ganduri (locul era atat de mizerabil incat daca vroiai sa te asezi pe ceva, gandurile erau singura optiune relativ curata) Mama Maricica si Aricel s-au pus pe vanat muste. Au umblat ei teleleu printre gramezile de gunoi si cacat, au strans mustele pe specii, categorii de varsta si vioiciune, fara sa aiba habar ca sunt urmariti si vanati la randul lor. Deodata, Mama Maricica a disparut! Aricel tocmai ce prinsese o musca mare, grasa si verde si vroia sa i-o arate mandru mamei sale, dar ia-o pe Mama Maricica de unde nu e!
Aricel a inceput sa o caute speriat, insa gramezile moi de gunoi si cacat ii absorbeau tipetele. Micul arici era pe punctul sa abandoneze cautarea cand a observat muste, tapetate una dupa alta in cacatul semi-intarit de pe jos. Imediat si-a dat seama ca acestea erau semnele lasate de curajoasa sa mama. Cineva o tarase prin cacat. Mergand dupa muste, Aricel a ajuns curand la o gaura sapata in baza unui munte de cacat. Din nefericire, grota era sapata prin cacat pur, al carui miros este prea puternic pentru fiintele normale, carora le provoaca explozia creierului. Aricel a strigat numele mamei sale, dar nu a primit nici un raspuns. Nici macar ecoul nu s-a auzit, deorece ecoul murise din cauza mirosului.
Aricel a ramas plangand in buza grotei de cacat. In jur era liniste si pustiu, numai bazaitul mustelor din borcane se auzea. Si asa i-a venit lui Aricel ideea! Si-a rupt cativa spini de pe spate. A cautat niste resturi de sfoara si a legat spinii intre ei, alcatuind o botnita, iar in varful fiecarui spin a prins cate o musca. Apoi si-a fixat acest ventilator pe nas. Astfel protejat, Aricel a plonjat in grota de cacat, in cautarea mamei lui.
Grota se ramifica in zeci de tunele, si Aricel a ratacit mult timp prin ele. Nu o data a nimerit peste schelete si cranii, unele chiar proaspete. Langa un astfel de schelet Aricel a descoperit un jurnal scris cu muci, la lumina unui foc alimentat de basini (dupa marturia autorului). Din acest jurnal, eroul nostru a descoperit ca cei care ii rapisera mama erau Trogloditii, fapturi ingrozitoare ce traiesc in tunelele de cacat si se hranesc cu gunoie (dar nu se dau in laturi de la putina carne frageda de arici). Aceste fapturi nu au ochi, au guri enorme cu mii de dintisori ascutiti si maini cu trei degete si gheare. Ei sunt condusi de Regina Troglodita, o creatura lacoma si frivola, care le cere supusilor ei sa o distreze si o hraneasca mereu. Ca sa o distreze, trogloditii ii construiesc noi coridoare si camere in fiecare zi, muncind ca apucatii.
Folosindu-se de indiciile acestea pretioase, Aricel a inceput sa isi croiasca drum prin coridoarele construite prin cacat tot mai proaspat. La un moment dat, au inceput sa se auda voci si rasete ingrozitoare. Aricel s-a furisat cum a putut mai bine, si a ajuns intr-o galerie care se deschidea taman deasupra Salonului Reginei. Aceasta tocmai se asezase la masa, si ce credeti ca ii aduceau servitorii pe platou, cu un mar putred pe fata? Pe Mama Maricica!
Din fericire, observa Aricel, mama sa nu fusese gatita ci doar legata fedeles. Din nefericire, observa tot Aricel, cacatul proaspat era foarte moale si instabil, si, incet dar sigur, Aricel aluneca spre buza galeriei. Degeaba se agata disperat, cacatul nu avea aderenta. Nici macar campionul mondial la alpinism nu s-ar fi descurcat in cacatul ala, va spun. Si asa s-a intamplat ca Aricel a alunecat pana la capat si a cazut, zbierand ca un cacacios, drept in capul Reginei Troglodite.
Basoalda a inceput sa guite si sa se zvarcoleasca, dar Aricel i se infipsese cu spinii in cap si nu se desprindea. De furie, Regina a sarit pe masa si a calcat pe alti spini, mai zdraveni, cei ai Mamei Maricica. Atat de rau a indurerat-o asta pe Regina ca nu s-a mai uitat unde sare si s-a infipt in sulita unui slujitor care se grabea sa o ajute.
Aricel si Mama Maricica s-au imbratisat, si au asteptat ca trogloditii sa ii casapeasca. In loc de asta, insa, scarboasele creaturi le-au cazut in genunchi. Si ei erau recunoscatori ca fusesera scapati de Regina. Mama Maricica a fost dezlegata (desi la sfatul lui Aricel a pastrat marul putred pe fata, ca protectie impotriva mirosului de cacat) si cei doi au plecat acasa.
Morala?
Nu e de gasit in cacat.
Dar nu e usor sa fii mama.
No comments:
Post a Comment