Fabula de Cacat

Odata ca niciodata, Aricel s-a hotarat sa isi deschida o afacere. Si-a anuntat familia ca vrea sa isi deschida o ferma de muste, pe care sa le recolteze din Marea Groapa De Cacat de la marginea lumii. Mama Maricica nu a fost deloc multumita de ideea fiului ei. In primul rand, a zis ea, aricii nu se ocupa de afaceri. Asta ar fi aiurea, a spus Mama Maricica intregii familii, sa se apuce aricii de afaceri, oierii de fotbal si marinarii de politica. In al doilea rand, vanatoarea de muste prin cacat nu parea a fi o activitate profitabila, cu atat mai putin igienica. Tata Taricicu, pe de alta parte, care tocmai fusese avansat in functia de Ministru Responsabil Pentru Caderea Frunzelor De Sus In Jos, dupa ce trimisese o anonima cu dosarul de turnator al fostului ministru, era de parere ca tocmai scormonitul in cacat e calea progresului.

Dupa ce Tata Taricicu a reusit sa o convinga pe Mama Maricica sa il lase pe Aricel sa se faca multimiliardar, le-a zis ca el are treaba, trebuie sa se plimbe prin padure sa se asigure ca frunzele cad corect, asa ca Mama Maricica trebuie sa il ajute pe tanarul intreprinzator, deci sa se duca cu el la MGDC.

Dupa un drum teribil de intortocheat, pe parcursul caruia Mama Maricica si Aricel nu s-au intalnit cu nimeni care sa ii sfatuiasca (in afara de mine, care le-am spus sa o tina tot asa), cei doi au ajuns la MGDC. Acolo era mai putin cacat decat se asteptau, iar mirosul de cacat nu era foarte puternic, asta pentru ca atat cacatul cat si mirosul erau acoperite de un strat gros si balos produs din restul gunoaielor de pe lume.

Fara sa stea pe ganduri (locul era atat de mizerabil incat daca vroiai sa te asezi pe ceva, gandurile erau singura optiune relativ curata) Mama Maricica si Aricel s-au pus pe vanat muste. Au umblat ei teleleu printre gramezile de gunoi si cacat, au strans mustele pe specii, categorii de varsta si vioiciune, fara sa aiba habar ca sunt urmariti si vanati la randul lor. Deodata, Mama Maricica a disparut! Aricel tocmai ce prinsese o musca mare, grasa si verde si vroia sa i-o arate mandru mamei sale, dar ia-o pe Mama Maricica de unde nu e!

Aricel a inceput sa o caute speriat, insa gramezile moi de gunoi si cacat ii absorbeau tipetele. Micul arici era pe punctul sa abandoneze cautarea cand a observat muste, tapetate una dupa alta in cacatul semi-intarit de pe jos. Imediat si-a dat seama ca acestea erau semnele lasate de curajoasa sa mama. Cineva o tarase prin cacat. Mergand dupa muste, Aricel a ajuns curand la o gaura sapata in baza unui munte de cacat. Din nefericire, grota era sapata prin cacat pur, al carui miros este prea puternic pentru fiintele normale, carora le provoaca explozia creierului. Aricel a strigat numele mamei sale, dar nu a primit nici un raspuns. Nici macar ecoul nu s-a auzit, deorece ecoul murise din cauza mirosului.

Aricel a ramas plangand in buza grotei de cacat. In jur era liniste si pustiu, numai bazaitul mustelor din borcane se auzea. Si asa i-a venit lui Aricel ideea! Si-a rupt cativa spini de pe spate. A cautat niste resturi de sfoara si a legat spinii intre ei, alcatuind o botnita, iar in varful fiecarui spin a prins cate o musca. Apoi si-a fixat acest ventilator pe nas. Astfel protejat, Aricel a plonjat in grota de cacat, in cautarea mamei lui.

Grota se ramifica in zeci de tunele, si Aricel a ratacit mult timp prin ele. Nu o data a nimerit peste schelete si cranii, unele chiar proaspete. Langa un astfel de schelet Aricel a descoperit un jurnal scris cu muci, la lumina unui foc alimentat de basini (dupa marturia autorului). Din acest jurnal, eroul nostru a descoperit ca cei care ii rapisera mama erau Trogloditii, fapturi ingrozitoare ce traiesc in tunelele de cacat si se hranesc cu gunoie (dar nu se dau in laturi de la putina carne frageda de arici). Aceste fapturi nu au ochi, au guri enorme cu mii de dintisori ascutiti si maini cu trei degete si gheare. Ei sunt condusi de Regina Troglodita, o creatura lacoma si frivola, care le cere supusilor ei sa o distreze si o hraneasca mereu. Ca sa o distreze, trogloditii ii construiesc noi coridoare si camere in fiecare zi, muncind ca apucatii.

Folosindu-se de indiciile acestea pretioase, Aricel a inceput sa isi croiasca drum prin coridoarele construite prin cacat tot mai proaspat. La un moment dat, au inceput sa se auda voci si rasete ingrozitoare. Aricel s-a furisat cum a putut mai bine, si a ajuns intr-o galerie care se deschidea taman deasupra Salonului Reginei. Aceasta tocmai se asezase la masa, si ce credeti ca ii aduceau servitorii pe platou, cu un mar putred pe fata? Pe Mama Maricica!

Din fericire, observa Aricel, mama sa nu fusese gatita ci doar legata fedeles. Din nefericire, observa tot Aricel, cacatul proaspat era foarte moale si instabil, si, incet dar sigur, Aricel aluneca spre buza galeriei. Degeaba se agata disperat, cacatul nu avea aderenta. Nici macar campionul mondial la alpinism nu s-ar fi descurcat in cacatul ala, va spun. Si asa s-a intamplat ca Aricel a alunecat pana la capat si a cazut, zbierand ca un cacacios, drept in capul Reginei Troglodite.

Basoalda a inceput sa guite si sa se zvarcoleasca, dar Aricel i se infipsese cu spinii in cap si nu se desprindea. De furie, Regina a sarit pe masa si a calcat pe alti spini, mai zdraveni, cei ai Mamei Maricica. Atat de rau a indurerat-o asta pe Regina ca nu s-a mai uitat unde sare si s-a infipt in sulita unui slujitor care se grabea sa o ajute.

Aricel si Mama Maricica s-au imbratisat, si au asteptat ca trogloditii sa ii casapeasca. In loc de asta, insa, scarboasele creaturi le-au cazut in genunchi. Si ei erau recunoscatori ca fusesera scapati de Regina. Mama Maricica a fost dezlegata (desi la sfatul lui Aricel a pastrat marul putred pe fata, ca protectie impotriva mirosului de cacat) si cei doi au plecat acasa.

Morala?
Nu e de gasit in cacat.
Dar nu e usor sa fii mama.

Calarind valul informational

La, la, la, imi intra cititori pe blog. De aseara, de cand a citit Catalin Oprisan din articolul meu la Smiley TV, am avut aproape ... tineti-va bine ... FOARTE APROAPE DE ... v-ati asezat pe scaune?

Cinci.

Cinci vizitatori unici. HA!!! Adventila, nu mai esti singur!

Becali si Lear

De cand a inceput tambalaul cu demiterea lui Bergodi de la Steaua, toata povestea a avut pentru mine un iz suspect de familiar. Insa, desi urmaresc de cativa ani ce se intampla in fotbal, adevarul e ca nu stiu suficiente lucruri ca sa am familiaritati cu domeniul. Deci, de unde sentimentul?

Mi-am dat seama abia dupa ce am citit povestea incursiunilor motivationale ale lui Becali la vestiar .


Exact asa s-a intamplat la repetitiile de la "Regele Lear," la Bulandra, pe vremea cand era Rebengiuc director. Cum era mare actor al teatrului romanesc, si proaspat director, a vrut omul sa joace Lear. Bun. A angajat un gonflabil amarat pe post de regizor, si s-a apucat de treaba.

Repetitiile la spectacolul ala aratau cam ca sedintele din vestiar ale lui Becali. Rebengiuc se apuca si balacarea toti actorii. Barbati, femei, nu conta.

Asta se intampla in vestiarul Stelei inainte de meci:
"Prima dată s-a luat de mine spunînd că am fost praf la meciul cu Gaz Metan şi m-a ameninţat că mă trimite la echipa a doua."

Asta se intampla la Bulandra, la repetitii, inainte de spectacol:
"Tu crezi ca esti actor? Ce te guiti asa? Ce, asa se face meseria asta?"
"Tu de ce te matai ca proasta? Tu crezi ca se aude ce zici tu, mnie-mnie, mnie-mnie?"

Jucatorul de la Steaua (eu zic ca Ninu e cel care a dat cu anonima) zice:
"Mi-a zis un coleg că nici nu le mai vine să joace. Cica mai bine luam 6-7 goluri si să se termine cu circul ăsta. Ne este frică să intrăm pe teren, daca dăm o pasă greşită ne tremură picioarele pentru că ne desfiinţează după meciuri, ne face praf."

Noi, cand il auzeam prin statia din teatru pe Rebengiuc venind, ne pierdeam tot cheful de viata, a noastra, si a personajelor. Avea obiceiul sa se protapeasca furios in fata cate unui amarat sau amarate si sa ii urle in fata: "Tampito! Esti o tampita, nu o actrita!" Noua, cel putin celor mai tineri, ne venea sa intram in pamant. Eu aveam vreo 23 de ani pe atunci, si am inceput sa-mi zic ca probabil are dreptate, el e mare actor, noi restul suntem tampiti.
Pana la urma, Rebengiuc a facut spectacolul cum a vrut el. Multe lucruri bizare se intamplau acolo - de exemplu ceilalti actori trebuiau sa stea cu spatele la public cat era Rebengiuc pe scena. Chiar daca aveau de vorbit.
Dar, ma gandeam, noi eram tampitii, nu se putea ...

Dupa care a iesit spectacolul si a fost o chestie atat de penibila incat oamenilor le era jena sa stea pe scaune. Spectatorii nici macar nu erau siguri ca e vorba de Regele Lear.

Si citatul asta mi-a mai adus aminte de ceva:
"A început să-i zică lui Bergodi: "ce, eu dau bani la echipa asta şi am voie să vorbesc. Poate vreau să-i mobilizez".

Si Rebengiuc a vrut sa mobilizeze pe cineva. Aveam o colega in distributie, fata tanara ca mine, de care ii cam placea lui. Si inainte de premiera s-a gandit s-o incurajeze, in felul lui galant. "Curaj, gaina, ca te tai!" i-a zis inainte de intrarea in scena.

Si noi, la teatru, nici nu aveam pe cineva ca Bergodi sa ne ia apararea.

Si uite ca de acum incolo nu mai au nici amaratii de la Steaua. Pentru ca in loc d Bergodi il au acum pe Stoichita, care s-a oferit sa-i spuna lui Becali "domnul Presedinte."

Becali, si el un galant, l-a refuzat.

Probabil ca Steaua asta a lui Becali o sa arate ca Lear-ul lui Rebengiuc. O sa se uite crucis oamenii din tribune si o sa zica, "Gogule, sigur e fotbal? Incearca sa dea in minge cu picioru' ... uite e si un portar acolo ... dar nu stiu, parca e alt sport." "Ma, sigur e sport?"

Am auzit si declaratia aia a lui Becali, cum ca el are banii si angajatii sunt sclavii lui. Asa este, cu cat ai mai multi bani, cu atat mai tare esti, si poti avea sclavi. Asta vrea Becali la Steaua. Dupa care, adunand si mai multi bani, el vrea sa devina Presedinte si sa detina o intreaga Republica Sclavagista.

Nu, e un plan admirabil. Dar eu cred ca Becali, cu putina indrumare, poate mai mult. Eu zic sa renunte complet la Steaua, si la Presedintie, sa nu mai cheltuiasca banii aiurea ci sa stranga, sa stranga, sa stranga, si sa se faca direct Dumnezeu.

Si dupa asta, sigur in cinci ani de zile ajunge Steaua in finala Champions League.

Auncati din tren, cazuti in cap

M-am uitat intamplator azi dimineata la o emisiune pe Antena 1, "Aruncati din tren." Eram curioasa sa vad ce mai face Bordeianu, ca nu il mai vazusem pe nicaieri de o vreme. Nici in emisiunea asta nu prea l-am vazut, e drept, dar e mai bine. Deci, cum e emisiunea asta: trei 'vedete' sunt lasate in cate un oras din tara, fara bani, cazare, blablabla, si fiecare trebuie sa stranga bani pentru niste amarati.

La emisiunea la care m-am uitat eu, invitatii erau un actor de la Teatrul National, Andrei Duban, o cantareata de muzica populara, Maria Carneci si o fata, numita Gina Pistol.

Ia ghiciti cum s-au apucat artistii sa castige bani pentru amaratii lor! Sa vedem ...

Andri Duban, actor la cel mai mare teatru din tara a :

a. organizat un spectacol de strada in care sa implice trecatorii si sa povesteasca despre cazul lui

b. sustinut ad-hoc un spectacol de stand-up si a facut lumea sa rada si sa-l iubeasca si sa-i dea bani

c. a spus poezii, cu o basca in fata

d. s-a angajat gunoier pentru o zi, si a incasat bani platiti de primarie, adica niste bani publici

Siiiiii .... tam taram tam! raspunsul corect este d !!!!!

Duban, LASA-NE. Gunoierule amator, valea de la TV.

Maria Carneci a sters praful. Dupa aia au venit la dansa niste domni, pe rand, cu bani in plic, susotind 'De la firma sc blaba, pentru doamna.' Eu nu ma pricep la muzica populara, sau ce-o canta 'doamna,' dar, imi pare rau, A STERS PRAFUL.

Gina Pistol a fost singura care a fost sincera cu imaginea ei, presupun: s-a dus la o televiziune locala si a stat pe un scaun, cu o rochie mulata, chicotind, in timp ce moderatorii cereau bani pentru cazul ei.

Cum ziceam, cel mai bine se scoate Bordeianu, ca el doar prezinta toata chestia asta.

Cristian Geambasu, jurnalist sportiv-artistic

Cristian Geambasu, in emisiune (nu stiu care, toate sunt la fel si au aceeasi invitati) la GSPTV s-a trezit citandu-l (!) pe Alexandru Dabija. Era vorba de patronii bisericosi din fotbal, care merg cu credinta in buzunar la meciuri. Geambasu, mustrator si lejer apocaliptic, zice, conform lui Dabija, ca n-ar trebui sa-l tot pomenim atat pe Dumnezeu, ca poate isi intoarce fata la noi.

Sincera sa fiu, nu vad de ce sa nu-l pomeneasca patronii din fotbal, pe ce dumnezeu or vrea ei. Ce, credinta in Dumnezeu ajuta numai in anumite probleme? Daca un om sufera pentru fotbal, de ce nu s-ar folosi de credinta personala ca sa se ajute? Asa cum altii se folosesc de aceeasi credinta ca sa isi 'spele' pacatele, si trec prin viata cu constiinta curata. Betivii care cheltuiesc alocatia copilului pe o juma' de votca, parintii care nenorocesc familii, violatorii, criminalii. Daca pentru ei exista un dumnezeu, ce avem noi cu patronii din fotbal?

De altfel cand vreun actor moare toata suflarea teatrala romaneasca se grabeste sa pronunte adanca cugetare (ups, am facut o cacofonie! dar imi place, o las) : de-acuma joaca teatru acolo sus, pentru Domnul.

Uuuuu.

Ati inteles, domnule Geambasu, de ce a zis Dabija ce a zis? E ingrijorat ca nu o sa mai aiba public spectacolele din ceriuri, aleluia, ca se uita Doamne-Doamne la campionatul de fotbal.

Si, va rugam, mai invitati actori la emisiunile despre fotbal! Ne plac discutiile fantastice intre invitatul care nu se pricepe la fotbal si moderatorul care nu se pricepe la teatru.

In aceeasi idee, poate intr-o zi, cand nu o sa-l gasiti pe Marcel Iures la telefon, o sa invitati in studio un vitel si un gard. Zau, imaginati-va discutia! Si numaidecat sa il prindeti la telefon si pe selectioner, ca are nevoie de ajutor, de sfaturi, noroc cu dumneavoastra si invitatii.